Alianța pentru Salvarea Familiilor din Moldova

Deși Alianța pentru Salvarea Familiilor din Moldova se opune vehement adoptării legii antidiscriminare din cauza controversatei sintagme de “orientare sexuală”, acest lucru nu înseamnă instigare la ură sau violență împotriva minorităților sexuale din Republica Moldova. În această ordine de idei organizația noastră se detașează de declarația reprezentantului Alianței Asociațiilor Ortodoxe din Moldova, făcută în urmă cu câteva minute la conferința de presă la InfoPrimNeo, potrivit căreia homosexualii moldoveni ar putea avea aceeași soartă ca și “poponarii trași în țeapă de Vlad Țepeș”, în cazul unor eventuale provocări. Astfel de abordări nu reflectă învățătura creștină și nici nu poate fi tratată ca o “avertizare civilizată” (ascultați de la min 34:17).

Doi oameni cu o soarta la fel de cruda si-au unit destinele, viata lor devenind mai usoara. Este vorba despre Maria Vastavchin, tanara mama din Sipoteni, care de mai bine de 5 ani, este tintuita la pat si un tanar care a trait o experienta similara. El a ramas fara ambele picioare si fara o mana in urma unui accident. Tanarul a reusit deja sa se ridice in picioare, iar acum o ajuta si pe Maria sa-si revina. Maria Vastavchin a fost eroina campaniei “Daruiesti si Castigi” din 2009.

Sursa: protv.md

Un blogger moldovean pe numele Marian Vitalie a lansat astăzi un protest pe blogul său personal (www.marianvitalie.eu), prin care își exprimă dezacordul față de încălcarea, de către justiția moldovenească, a dreptului lui la libertatea de gândire, opinie și exprimare publică.

“În luna martie 2011, în calitatea mea de proprietar al blogului www.marianvitalie.eu, am fost atacat în judecată de către organizația “Gender Doc-M”, care apără drepturile homosexualilor din Republica Moldova pentru exprimarea opiniei mele vizavi de comportamentul homosexual. La cererea “Gender Doc-M”, instanţa de judecată a emis la data de 1 august 2011, o încheiere prin care mi-a interzis să divulg public învinuirile aduse mie de organizaţia homosexualilor (care încă nu au fost probate în instanţă). Consider că această decizie prezintă o sfidare a dreptului meu la libera exprimare, drept garantat atît de Constituţie, cît şi de Legea nr. 64 privind libertatea de exprimare. Mai constat faptul că comunitatea LGBT din Moldova a pornit o acțiune amplă de hărțuire împotriva celor care au o opinie diferită despre homosexualitate. Menționez aici dosare recente cum ar fi: “Gender Doc-M” vs. Privesc.Eu, “Gender Doc-M” vs. Mdn.md etc.” menționează autorul protestului într-un comunicat remis presei.

Bloggerul a anunțat că protestul “mut” va dura până la data de 21 Februarie 2012.

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a propus o nouă lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării. Scopul legii propuse a fost să creeze un instrument care ar permite prevenirea oricărui fel de discriminare pe teritoriul Moldovei şi ar pune împreună toate prevederile într-un singur act legislativ. Însă, din cauza neînţelegerilor cu privire la scopul noii legi a Ministerului Justiţiei, proiectul propus a devenit foarte controversat şi a stîrnit îngrijorări serioase cu privire la libertatea religioasă şi cea de conştiinţă. Cu toate acestea, lobby-şti neo-liberali activi şi diplomaţi din partea UE au afirmat că aceasta este unica modalitate de a ridica bariera vizelor pentru Republica Moldova . Presiunea nejustificată din partea unor diplomaţi ai UE combinată cu confuzia Ministerului Justiţiei se pare că au creat premisele unei legi controversate care pune în mare pericol libertăţile fundamentale ale cetăţenilor din Moldova.
. Articolul poate fi găsit în varianta originală la adresa http://leovandoesburg.blogspot.com/2011_07_01_archive.html.

Introducere: Contextul politic al Moldovei

La nivel politic, Moldova întotdeauna a fost ţara care se găseşte la răscrucea dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Pe parcursul ultimului deceniu, politica ei a fost determinată în cea mai mare parte de Partidul Comunist care a avut o majoritate suficientă pentru a determina direcţia politică principală a ţării, axată în special pe priorităţi dictate de Rusia. Oricum, începînd cu 2009 situaţia se pare că începe să se schimbe. Alegerile din aprilie 2009 au adus Partidului Comunist un pic mai puţin de 50% din voturi. Prin urmare, ei au pierdut majoritatea absolută pe care o aveau pînă atunci, necesară pentru alegerea preşedintelui. Aceste alegeri au fost urmate de tulburări şi instabilitate politică pe străzile Chişinăului. Deşi opoziţia s-a unit, ea nu a putut alege preşedintele cu majoritatea pe care o aveau. Noi alegeri au fost organizate în iulie 2009, când comuniştii au pierdut din nou, iar partidele din opoziţie (Partidiul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa “Moldova Noastră”) împreună au căpătat o majoritate de 51,3%, suficientă pentru a forma un nou Guvern, dar fără posibilitatea de a alege un nou preşedinte. Ca urmare, noi alegeri au avut loc în noiembrie 2010. Opoziţia s-a unit formînd “Alianţa pentru Integrare Europeană(AIE)” şi partidele acestei coaliţii (Liberal Democraţii, Democraţii şi Liberalii) au căpătat alte 7 voturi, avînd în total 59 de voturi din 101. Deşi deţineau majoritatea, aceasta era una fragilă şi insuficientă pentru alegerea preşedintelui. Comuniştii au rămas cu 42 de voturi ale lor fiind unicul partid mare şi o puternică opoziţie. Majoritatea formată din partidele din cadrul Alianţei era legată doar de sentimentele anti-comunisite şi dorinţa de a intra în Uniunea Europeană cît mai repede posibil (după cum sugerează însăşi denumirea Alianţei). Posibilitatea unor noi alegeri, o coaliţie slabă bazată pe o mare problemă (Integrarea Europeană) şi o puternică opoziţie (Partidul Comunist) au creat o situaţie politică foarte fragilă.

De aceea, orice problemă legată de Integrarea Europeană devine imediat una politică şi orice remarcă sau observaţie a reprezentanţilor sau diplomaţilor UE poate avea un impact enorm şi consecinţe semnificative asupra socieţătii şi politicii moldoveneşti.

Planul de Acţiune cu privire la Liberalizarea Vizelor

Uniunea Europeană nu a închis ochii la situaţia din Moldova şi a reacţionat prompt, trecînd la o nouă etapă: iniţiind negocieri cu Moldova pentru o relaţie şi mai apropiată. Prin urmare, la 16 decembrie 2010, Consiliul Uniunii Europene (numit şi Consiliul de Miniştri) a aprobat propunerea Comisiei Europene cu privire la planul de acţiune privind liberalizarea vizelor pentru Modova cu scopul asigurării călătoriilor fără vize între UE şi Moldova. Comisia Europeană a prezentat acest plan de acţiune Moldovei în ianuarie, 2011. Un plan similar cu privire la liberalizarea vizelor a fost prezentat şi Ucrainei. Este interesant că nu au existat posibilităţi de negociere cu privire la condiţiile pe care Moldova trebuie să le îndeplineacă, deoarece Planul de Acţiune, care le-a fost prezentat, este un document unilateral. Acest aspect este ilustrat clar prin felul de exprimare folosit într-o scrisoare din partea Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova către Alianţa de Salvare a Familiei din Moldova la data de 12 mai 2011. Această scrisoare explică că Uniunea Europeană pur şi simplu “a înmînat” Moldovei planul dat de acţiune. În scrisoare se spune că “prin acest Plan de Acţiune, Uniunea Europeană impune Moldovei un set de cerinţe obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a face posibilă călătoria cetăţenilor Moldovei în spaţiul Schengen fără vize. Planul de Acţiune face parte dintr-o serie de documente unilaterale din partea Uniunii Eropene privind liberalizarea vizelor acordate ţărilor terţe.” Se menţionează că acelaşi lucru se aplică şi documentelor care au de a face cu liberalizarea vizelor pentru ţările vecine ale UE, şi anume Albania, Bosnia Herzegovina, Macedonia, Montenegro, Serbia şi pentru planul emis Ucrainei. Scrisoarea spune foarte desluşit că “conţinuturile nu se supun negocierilor, ci reprezintă o ofertă a Uniunii Europene adresată unui anumit număr de ţări şi în cazul dat şi Republicii Moldova.“ Această declaraţie confirmă faptul că nu au avut loc negocieri bilaterale, ci că Planul de Acţiune a fost un produs al UE, elaborat de Comisia Europeană şi aprobat de Uniunea Consiliului European (numit şi Consiliu de Miniştri).

Revizuirea Planului de Acţiune cu privire la Liberalizarea Vizelor

O studiere mai amănunţită a acestul Plan de Acţiune scoate la iveală includerea unor cerinţe surprinzătoare. Punctul 2.4 din “Planul de Acţiune în vederea Liberalizării Vizelor pentru Moldova” îndeamnă Moldova să se asigure că restricţiile nedrepte şi măsurile discriminatorii bazate pe “orice criteriu cum ar fi sexul, rasa, originea socială sau etnică, trăsături genetice, statutul de sănătate(inclusiv HIV/SIDA), limbă, religie sau credinţă, opinii politice sau de alt gen, membrie întro minoritate naţională, proprietate, naştere, dizabilitate, vîrstă, şi orientare sexuală” să nu împiedice libertatea de circulaţie pe teritoriul ei. Articolul 2.4.3 face obligatorie adoptarea “legislaţiei anti-discriminare complete după cum recomandă ONU şi Consiliul Europei, organisme de monitorizare, pentru a asigura o protecţie eficientă împotriva discriminării” şi aprobarea “instrumentelor relevante ale ONU şi Consiliului Europei”. Este interesant însuşi faptul că aceste cerinţe specifice fac parte din planul de acţiune UE cu privire la Liberalizarea Vizelor, întrucât ele fac referinţă la instituţii ce nu ţin de UE şi cer adoptarea instrumentelor ONU cu privire la drepturile omului şi cele ale Consiliului Europei..[5] Mai mult, în cerinţele anti-discriminare nu este menţionată necesitatea de a se conforma legilor UE în acest domeniu. Există directivele UE care se ocupă de tema anti-discriminare şi tratament egal: Directiva Consiliului 2000/43/CE din 29 iunie 2000 care implimentează principiul tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau rasială şi Directiva Consiliului N.2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 care stabileşte cadrul general pentru tratamentul egal la angajare şi muncă. În loc de a se face referinţă la aceste documente legislative ale UE, sunt menţionate recomandările din partea ONU şi a Consiliului Europei. Se crează impresia că Moldova trebuie să facă mai mult decît se cere statelor membre ale UE. Includerea cerinţelor menţionate cu privire la anti-discriminare în planul de liberalizare a vizelor deasemenea crează impresia că Moldova are nevoie de o nouă lege anti-discriminare şi că adaptarea legislaţiei curente directivelor UE nu este suficientă.

Confuzia de la Ministerul Justiţiei privind scopul precis al legii anti-discriminare a rezultat în elaborarea unei variante controversate a legii propuse.

La scurt timp după ce Moldovei i-a fost înmînat Planul de Liberalizare a Vizelor, Ministerul Justiţiei din Moldova a emis un proiect de lege privind combaterea discriminării. Se pare ca au existat neclarităţi în cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la scopul exact al acestei legi. Se pare că prin elaborarea acestei legi se urmăreau mai multe obiective, cum ar fi implimentarea cerinţelor UE, impuse de planul de liberalizare a vizelor şi elaborarea unui singur act legislativ care ar pune împreună toate prevederile anti-discriminare deja existente în legislaţia naţională. Scopul oficial pare destul de vag şi larg şi trădează confuzia existentă în cadrul Ministerului Justiţiei cu privire la motivul exact cu care a fost iniţiat acest proiect de lege. Reprezintă el oare implimentarea Directivelor 2000 ale UE? Sau consolidarea legislaţiei anti–discriminare nationale deja existente? Sau pur si simplu îndeplineşte cerinţele Planului de Acţiune cu privire la Liberalizarea Vizelor?

Faptul că scopul şi obiectivul exact al proiectului legislativ respectiv nu a fost exprimat clar a creat multă confuzie. Drept rezultat, avem un proiect de lege controversat cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării, care merge mult mai departe decît dispoziţiile UE din cadrul legislaţiei comunitare existente, şi cel mai important, nu oferă suficientă protecţie pentru libera exprimare, libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă. Deaceea, pe de-o parte, proiectul dat merge prea departe, pe de altă parte este prea superficial.

Articolul 2: defineşte destul de vag termenii legaţi de discriminare, fapt care lasă loc multor interpretări subiective, în special definiţia hărţuirii, discriminării indirecte, instigarea la discriminare, victimizarea şi acţiunea pozitivă. Definiţia instigării la discriminare poate fi interpretată întrun mod care ar submina libertatea conştiinţei şi cea a exprimării şi este inutilă în cadrul acestei legi întrucât nu este inclusă în nici o directivă UE de aceeaşi natură. Definiţia discriminării indirecte este deasemenea problematică şi incompletă. În cele două directive europene menţionate, există o excepţie a aplicării discriminării indirecte în cazurile când activităţile pot fi justificate în mod obiectiv; proiectul de lege din Moldova nu conţine nici o excepţie de acest gen. Şi definiţia acţiunii pozitive poate fi problematică, întrucât depăşeşte prevederile celor două directive şi are un înţeles neclar care poate conduce la acţiuni ce vor afecta libertatea conştiinţei.

Articolul 4, în modspecial 4.b şi 4.c pot duce la acţiuni care să submineze libertatea de expresie deoarece el încearcă să definească forme grave de discriminare cum ar fi: promovarea/susţinerea discriminării prin intermediul mass media (4b) şi plasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în spaţiu public (4c).

Articolul 8 prevede măsuri anti-discriminatorii în domeniul angajării. Deşi este luat aproape integral din directiva 2000/78, el nu include prevederea specială prin care se oferă excepţii pe motiv religios, dimpotrivă prezintă doar o excepţie generală, destul de vag exprimată. Din acest punct de vedere, acest articol este o implimentare incompletă a prevederilor directivei 2000/78. Putem intui cu uşurinţă ce consecinţe aduce el după sine.

Articolul 10 se referă la asigurarea non-discriminării în domeniul bunurilor şi serviciilor publice. El enumeră o listă de aşa-numite “bunuri publice” care ne lasă confuzi cu privire la ce înseamnă de fapt ‘bunuri şi servicii publice’. Mai mult decât atât, nici una din cele două directive europene nu conţin vreun articol similar care ar face referinţă la domeniul serviciilor şi bunurilor publice. Articolul 10 pare a se baza pe o directivă care nu a fost adoptată şi care se referea la tratamentul egal în domeniul furnizări de bunuri şi servicii. Această directivă generală aşa şi nu a fost adoptată de UE pentru că este foarte controversată, iar în Austria de curând o încercare legislativă similară a ieşuat.

Articolul 11 interzice discriminarea în domeniul educaţiei şi nu se regăseşte în nici una din directivele europene, deaceea prezenţa sa nu este necesară în nici un act legislativ care pretinde a implimenta directivele UE. Articolul 11.f despre cooperarea cu ONG-uri în scopul elaborării de programe non-discriminare pentru şcoli este chiar alarmant. Articolul 11.2 este deasemenea îngrijorător întrucât această prevedere ar împiedica instituţiile educaţionale să impună anumite restricţii pentru criteriile de admitere în toate situaţiile, fără protecţie oferită anumitor situaţii şi cazuri de excepţie. Nota informativă a Ministerului de Justiţie al Republicii Moldova explică prezenţa acestui articol ca fiind un act de implimentare a prevederilor legislative UNESCO în domeniul non-discriminării din cadrul Convenţiei pentru educaţie. Cu toate acestea, articolul respectiv merge mult mai departe decât prevederile Convenţiei care de fapt asigură excepţii pentru şcolile religioase.

Articolul 13 stipulează necesitatea creării unui Consiliul special pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi este unul care ridică întrebări. Directivele UE asigură un astfel de organism doar în bază de rasă şi etnie. Activitatea acestui Consiliu va fi destul de problematică, deoarece va trebui să se extindă şi în alte domenii, lucru pe care directivele actuale ale UE nu îl cer. Şi mai mult, potrivit prevederilor Articolului 14 acest Consiliu va primi foarte multă putere, inclusiv cea de a aplica sancţiuni. (Art. 14k), lucru care nu este prevăzut de nici una din legislaţiile europene sau moldoveneşti. Este foarte neclar scopul creării unui astfel de Consiliu şi dacă puterea şi atributele lui se vor conforma proceselor democratice.

Articolul 23 asigură directoriile aplicării sarcinii probei. El pune sarcina probei pe cel acuzat mai degrabă decît pe reclamant. Deşi pare nedrept, acest articol este prezent în directivele UE şi deci este greu să îl contrazici. Totuşi se merită de menţionat că în 2006 România a modificat legislaţia anti-discriminare întroducând conceptul de ‘împărţirea sarcinii de probă’ şi a făcut acest proces puţin mai echitabil.[9]

Reacţii şi dezbateri

Există o serie de aspecte ce ţin de formularea prezentei legi care au stârnit reacţii puternice şi care sunt destul de controversate, datorită faptului că ele ar putea aduce consecinţe grave protecţiei drepturilor fundamentale a libertăţii de exprimare, conştiinţă şi religie. În consecinţă, proiectul a cauzat foarte multe reacţii negative în societatea moldovenească. Totuşi atitudinea critică faţă de lege a fost provocată în mare parte de lipsa de cunoaştere şi înţelegere a conţinutului legii şi a scopului ei. Acest lucru s-a întâmplat datorită lipsei de comunicare şi scopului excesiv de vast al legii care a creat confuzie şi suspiciune.

Pe de-o parte, această lege a cauzat discuţii aprinse datorită faptului că ea este percepută ca o unealtă prin care mişcarea homosexuală îşi promovează drepturilie. Drept rezultat, orice încercare de a o contesta a început să fie privită de anumiţi oameni drept o luptă împotriva homosexualilor, fapt care a complicat lucrurile, întrucât toţi cei care aveau ceva de spus împotriva acestei legi erau priviţi drept homofobi. Această situaţie a sustras atenţia de la problema reală a acestui proiect de lege, şi anume faptul că el nu oferă protecţia necesară libertăţii gândirii, conştiinţei şi religiei! Proiectul a fost remis Guvernului şi se află acum acolo pentru revizuire.

Pe de altă parte, multe dezbateri s-au făcut pe marginea faptului că această lege trebuie adoptată pentru a îndeplini condiţiile UE pentru liberalizarea vizelor. Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei nu a afirmat acest lucru în nici un document oficial. O astfel de afirmaţie ar putea fi contestată prin faptul că UE nu poate pretinde Moldovei să adopte măsuri legislative care nu sunt parte a legislaţiei UE. Declaraţiile Monicăi Macovei, membru al Parlamentului Român şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentare Europene pentru Moldova şi cele ale lui Dirk Schuebel, reprezentant al UE au contribuit, din păcate, la crearea impresiei că această lege este necesară pentru a implimenta cerinţele UE pentru liberalizarea sistemului de vize.

Reacţii internaţionale vizavi de dezbaterile democratice şi discuţiile pe marginea acestei legi

Probabil că nu este ceva neobişnuit ca reprezentanţi ai UE să se implice în dezbateri pe marginea acestui proiect de lege şi să le influenţeze întrun mod intenţionat sau nu. Monica Macovei, membru al Parlamentului Român şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentare Europene pentru Moldova a scris o scrisoarea deschisă membrilor Parlamentului Moldovenesc pe data de 22 martie 2011. Ea începe prin a felicita Guvernul Moldovei pentru această iniţiativă legislativă prin care se urmăreşte prevenirea şi combaterea discriminării şi apoi trece imediat la argumentarea necesităţii de a include criteriu de orientare sexuală printre alte criterii anti-discriminare şi explică de ce acest lucru nu este negociabil din punct de vedere al UE. Ea îşi bazează argumentele sale pe cerinţele articolului 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi pe directiva 2000/78 a Consiliului Europei. După ce menţionează o serie de convenţii pe care Moldova trebuie să le aibă în vedere, fără a explica ce presupune acest lucru, ea încheie scrisoarea astfel: “Egalitatea şi combaterea discriminării sunt valori fundamentale ale UE. Eu salut eforturile Republicii Moldova de a combate discriminarea şi de a integra legile şi valorile Uniunii Europene. ”[10]

Interesant este să observăm că dna Monica Macovei a dat informaţii incomplete despre ce înseamnă a adera la principiile Europene. Scrisoarea ei s-a concentrat doar pe argumentarea faptului de ce unul din cele căteva criterii de discriminare merită să fie inclus în proiectul de lege respectiv, şi anume orientarea sexuală. Ea menţionează că orientarea sexuală este un grup protejat de către directiva 2000/78, dar uită să accentueze faptul că aceeaşi directivă include o scutire foarte importantă pentru etosul religios în ce priveşte angajarea la muncă.[11] care a fost inclusă în mod special în acea directivă pentru a proteja libertatea conştiinţei şi religiei, articol care lipseşte cu desăvârşire din proiectul de lege din Moldova. Şi mai mult, fie că a omis în mod intenţionat sau nu articolul respectiv, ea critică unica excepţie importantă care există în proiectul de lege moldovenesc, şi anume articolul 7(3). Potrivit acestui articol,“Nu se va considera discriminare când un drept anume va fi constrâns din motive obiective şi cu un scop legitim, iar măsurile prin care se va atinge acel scop vor fi egale, adecvate şi necesare unui proces democratic”.[12] Plus la toate, argumentul dnei Macovei precum că Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ar sta la baza asigurării protecţiei de discriminare pe motiv de orientare sexuală este incompletă. Mai întît, nu toate statele membre ale UE au aderat la această Cartă. Polonia şi Marea Britanie au negociat să nu semneze acest document. Şi Macedonia, în negocierile sale cu UE, a cerut să nu i se seară acceptarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene ca parte a Tratatului de la Lisabona.[13 motivând că prin aceasta încearcă să îşi protejeze politica de protecţie a familiei. Este interesant de menţionat că regimul de vize i-a fost ridicat Macedoniei fără o lege atât de liberală ca cea propusă în Moldova. Din acest punct de vedere, se pare că Monica Macovei este foarte selectivă în ce priveşte care drepturi din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene le apără. Dânsa foloseşte doar Articolul 21 (care oferă protecţie “orientării sexuale”) fără a menţiona şi alte drepturi din acceaşi Cartă cum ar fi “libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei” (Art. 10 din Cartă) sau “libertatea de exprimare şi de informare” (Art. 11 din Cartă).

Un alt oficial care a participat la dezbaterea cu privire la legea propusă, numită legea anti-discriminare este reprezentantul UE Dirk Schuebel. La conferința de presă din data de 26 Mai, 2011, iată ce a afirmat dânsul conform presei din Moldova: “În 2011 luna de miere se termină. Acum noi am devenit un cuplu și trebuie să lucrăm împreună ca să avem rezultate”, astfel accentuând faptul că a sosit timpul ca Moldova să se apuce de lucru pentru a îndeplini cerințele UE. El și-a concluzionat afirmațiile sale prin a se referi specific la legea propusă cu privire la prevenirea și combaterea discriminării: “Adoptarea legii nediscriminare este o condiție prealabilă pentru liberalizarea regimului de vize. Acesta este un punct în planul de acțiune Moldova-UE. Dacă legea propusă a nediscriminării nu va trece, cerințele planului de acțiune nu vor fi împlinite.”

Această afirmație a fost înțeleasă și transmisă de presa moldovenească ca fiind una clară că Moldova nu mai are nici o altă opțiune decât cea de a adopta legea în varianta sa inițială și controversată. Aceasta afirmaţie este, prin urmare, făcută fără a cunoaşte neajunsurile acestui proiect legislativ. Mai mult decât atât, putem afirma că Dl. Schuebel abuzează de autoritatea sa şi cea a Uniunii.

După cum am văzut, potrivit Ministerului Afacerilor Externe și al Integrării Europene, Planul de Acțiune nu a fost negociat, ci a fost înmânat Moldovei ca și un set de criterii care trebuie adoptate. De asemenea, Planul de Acțiune nu a dictat specific forma prin care dispozițiile anti-discriminatorii urmau să fie adoptate în cadrul legislaţiei moldovenești, ci doar au cerut ca principiul anti-discriminării să fie prevăzut de lege pentru orice criteriu. Oare nu ar fi de-ajuns dacă Parlamentul ar decide să adapteze legislaţia doar prin a urma directivele UE (2000/43) și (2000/78) cu prevederile și excepțiile care sunt valabile pentru fiecare stat membru? Poate UE să ceară mai mult de la una din țările vecine decât ar cere de la un stat membru pentru a oferi liberalizarea vizei?

Câteva reacții internaționale cu privire la propunerea legislativă din Moldova au fost îngrijorătoare privitor la alte criterii incluse în lege. Preocupat de situația din Moldova, Bas Belder, parlamentar European, împreună cu Peter van Dalen, la fel parlamentar European, au pus următoarele întrebări Comisiei Europene pe data de 12 iulie:

“Pe data de 16 decembrie, 2010, Consiliul a aprobat Planul de Acțiuni al Comisiei cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova, care a fost prezentat de către Comisie Moldovei în Ianuarie 2011. Planul de liberalizare a vizelor a fost elaborat urmând evaluarea obstacolelor posibile pentru călătoriile fără viză. Unul din obstacolele identificate a fost legat de probleme în relațiile externe (drepturile și libertățile fundamentale ale omului)legate de circulația persoanelor. Ca și rezultat, paragraful 2.4.1 al Planului de Acțiuni abordează această problemă și solicită ca Legislația să fie revizuită, astfel încât să se evite limitarea libertății de circulație pe un mare număr de posibile criterii de discriminare. Paragraful 2.4.4 din Planul de Acțiuni de liberalizare a regimului de vize solicită ca Moldova să adopte ”o legislație anti-discriminatorie completă” cu scopul de a asigura drepturile cetățenilor și protecția minorităților.

Urmând această recomandare a Planului de Acţiuni, Republica Moldova a elaborat o lege anti-discriminare bazată pe Directiva Consiliului Europei 2000/78 privind egalitatea de tratament în ocuparea forţei de muncă şi Directiva 2000/43 privind egalitatea de tratament, fără deosebire de rasă sau origine etnică. Cu toate acestea, legea propusă depăşeşte cu mult aceste două directive, de exemplu, prin includerea unui număr mai mare de criterii de discriminare, dar fără a se oferi dispoziţii specifice pentru excepțiile prevăzute de directive pentru a proteja libertatea de conştiinţă sau a convingerilor religioase. ONG-urile naționale și-au exprimat îngrijorarea cum că legea propusă nu oferă garanții suficiente pentru apărarea libertății conștiinței și exprimării datorită insuficienței de excepții adecvate în textul legii. Reprezentantul UE pentru R.Moldova, Dl. Schuebel, în timpul unei conferinţe de presă ce viza acest act normativ a făcut declaraţii care sugerează că Republica Moldova ar trebui să adopte proiectul de lege în forma sa actuală, cu scopul de a obţine liberalizarea regimului de vize. Aceste declaraţii au consolidat afirmaţiile anterioare de aceeaşi natură ale unui deputat al Parlamentului European exprimate într-un interviu.

Este rezonabil din partea Comisiei să se aştepte ca Republica Moldova să îndeplinească condiţiile planului de liberalizare a regimului de vize, prin adoptarea unei legislaţii anti-discriminare care merge mult mai departe decât cerinţele acquis-ului UE?

Epilog

Situaţia proiectului de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării este alarmantă din cauza mai multor factori. Ca urmare a confuziei create în cadrul Ministerului Justiției cu privire la scopul legislației, a includerii în planul de liberalizare a vizelor a cerințelor bazate pe instrumente internaționale diferite cu omiterea excepțiilor cruciale, legea a devenit destul de controversată și posibil, de un real pericol pentru libertățile fundamentale de conștiință, exprimare și religie.

Permiterea asocierii legii anti-discriminare, așa cum este formulată la acest moment (varianta inițială) cu liberalizarea regimului de vize, ar crea un precedent negativ pentru alte ţări care sunt parte a Politicii de Vecinătate. Planurile de acțiuni ale Moldovei şi Ucrainei pentru liberalizarea vizelor, conţin ambele paragraful cu privire la asigurarea non-discriminării pentru orice criteriu, ca un mijloc de facilitare a liberei circulaţii. Aceste planuri de acţiuni trebuie să fie folosite ca model pentru viitoarele planuri de acţiuni pentru liberalizarea vizelor în alte ţări europene cu politică de vecinătate. Prin urmare, este foarte important ca noi să nu admitem ca punerea în aplicare a principiului de facilitare a liberei circulaţii prin combaterea discriminării să fie asociată cu punerea în aplicare a legislaţiei liberale anti-discriminare inutile.

Să sperăm că Parlamentul Republicii Moldova va fi înţelepţ în decizii şi va motiva cu seriozitate Ministerul Justiţiei să adapteze legea cu dispoziţii care sunt limitate la cerinţele directivelor UE, astfel încât acest proiect de lege să nu devină o lege care va preveni şi combate libertăţile fundamentale, în societatea moldovenească. Speranța noastră este, prin urmare, că Alianţa politică pentru Integrare Europeană va fi suficient de puternică pentru a rezista presiunii anumitor diplomaţi ai UE şi că ei se vor lupta pentru integrarea Moldovei în UE, cu demnitate şi cu respect apelând la drepturile lor proprii în calitate de stat european suveran.

Autori: Leo van Doesburg şi Anca Bulica

Traducere: Boicu Natalia

Sursa: www.salvareafamiliilor.com

Familia naturală începe cu relaţia de bază dintre un bărbat şi o femeie. Anume acest gen de relaţie este “naturală” pentru că se bazează pe modelul/designul natural al fiinţelor umane. Această relaţie mai este şi “supranaturală” pentru că a fost creată si sfinţită (pusă deoparte) de Dumnezeu. Geneza 1:27 ne spune că “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Chipul lui Dumnezeu imprimat în noi este legat întrun mod intim de această natură duală a speciei noastre. Plus la toate, instituţia familiei însăşi a fost fondată direct de Dumnezeu. După fiecare etapă a creaţiei, începând cu ziua a 3-a, Dumnezeu spune că “lucrul acesta este bun,” ca în cele din urmă, după ziua a 6-a să spună că “iată că erau foarte bune.” Totuşi, când prezintă detaliile creaţiei lui Adam, Dumnezeu specifică că “nu este bine ca omul să fie singur,” după care imediat spune că, “am să-i fac un ajutor potrivit pentru el,” şi o crează pe Eva din coasta lui Adam. Separarea unuia în două este urmată în scurt timp de re-unirea celor doi într-un singur trup: Deaceea va lăsa omul pe mama sa şi pe tatăl său, şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. (Gen.2:24)  Adam o numeşte pe Eva “femeie(în engleză nevastă)” chiar de la prima lui adresare către ea, iar Dumnezeu o numeşte femeie(nevastă) de la creaţia ei. (Gen. 2:22), recunoscând preexistenţa relaţiei de căsătorie. Cel puţin dintrun singur punct de vedere, relaţia bărbat-femeie reprezintă chipul lui Dumnezeu menţionat în Gen.1:27. Deasemenea căsătoria creştină, un legământ cu Dumnezeu, este întradevăr o relaţie dintre 3 părţi, care Îl are pe Dumnezeu în calitate de persoană centrală, ce-i sfinţeşte pe cei doi. Dumnezeu stabileşte şi dimensiuni sociale pentru sfinţenia căsătoriei, şi anume o pune deoparte sub autoritatea/jurisdicţia Sa pentru a oferi relaţiilor sexuale stabilitate şi siguranţă. Astfel, sexualitatea umană, această forţă puternică care provoacă multă durere în afara căsătoriei (sarcini nedorite, boli sexual-transmisibile, violuri, abuzul copiilor, prostituţie, dependenţa pornografică, etc.), este ţinută sub control şi are un rol foarte benefic (binecuvântarea de a avea copii, plăcerea de a te dărui şi îngriji de partenerul tău de-a lungul întregii vieţi, etc.) în cadrul legământului căsătoriei.

1. Bărbaţii şi femeile sunt diferiţi din punct de vedere fizic.

Acest adevăr este atât de evident încât nici nu este constatat astfel în Biblie. Totuşi este motivul clar pentru care Dumnezeu tratează diferit bărbaţii de femei în toate cazurile. De exemplu, instrucţiunile lui Petru date bărbaţilor căsătoriţi este de a “…se purta cu înţelepciune cu nevestele lor, dând cinste femeii ca unui vas mai slab” (1 Peter 3: 7), şi acest lucru este în special valabil în acele aspecte ale căsătoriei care implică dimensiunea fizică cum ar fi împărţirea responsabilităţilor casnice, controlul mâniei, boala etc. Această diferenţă este înnăscută şi dovedită clar de codul genetic DNC, şi e în mod direct legată de reproducerea speciei umane. Bărbaţii şi femeile arată diferit din punct de vedere sexual prin însăşi exteriorul lor, iar corpul femeii are organe şi sisteme special create pentru sarcină, naştere şi alăptare. Chiar dacă nu este legată direct cu reproducerea, puterea fizică a unui bărbat îi permite să-şi asigure familia cu suportul şi protecţia necesare pentru a supravieţui, în timp ce femeia trebuie să poarte sarcini şi să nască, ca apoi să alăpteze şi să îngrijească în mod fizic de copiii lor. “Blestemul” pe care Dumnezeu îl pronunţă asupra Evei se referă la rolul ei de procreare: “ Femeii i-a zis, ‘Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta, cu durere vei naşte copii…’” (Geneza 3:16). Iar blestemul pe care Dumnezeu îl aruncă asupra lui Adam se centrează pe rolul lui de a-şi asigura familia: “Blestemat este acum pământul din pricina ta; cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale, spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea…” (Geneza 3: 16-19). Astfel Dumnezeu confirmă rolurile duale ale omenirii prin aceste două forme complementare, dând fiecăruia pedeapsa care se potriveşte cu natura sa fizica şi responsabilităţi care izvorăsc din ea.

2. Bărbaţii şi femeile sunt diferiţi din punct de vedere psihologic.

Diferenţele psihologice dintre bărbaţi şi femei au fost şi sunt recunoscute de toţi oamenii din toate culturile. Aceste diferenţe sunt complementare, adică ele permit unui bărbat şi unei femei să contribuie, în mod egal, dar diferit, la îndeplininrea anumitor responsabilităţi ale familiei, cum ar fi educaţia copiilor. Deşi Dumnezeu nu descrie nicăieri diferenţele psihologice dintre bărbat şi femeie, le putem vedea chiar din creaţie. Adam este pus în grădina Eden imediat ce a devenit un suflet viu (Geneza 2:7-8), şi i se cere “s-o lucreze şi s-o păzească” (Geneza 2:15). Rolul lui este unul activ, având o sarcină precisă pe care el o împlineşte singur. Totuşi Dumnezeu îi atrage atenţia că condiţia lui de a fi singur nu este bună pentru el şi îl pregăteşte pentru a se relaţiona cu o altă fiinţă umană. “Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerurilor şi tuturor fiarelor câmpului, dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească.” (Geneza 2:20).Când a fost creată Eva, ea a fost creată pentru o relaţie: luată din coasta lui Adam, adică din fizicul lui, ea este numită femeie (în evreieste ishshah, cuvânt folosit pentru soţie), şi este imediat recunoscută de Adam ca cea cu care el se poate identifica în mod intim printro relaţie permanentă. (Geneza 2:24). În acest pasaj, Biblia ne prezintă două trăsături psihologice majore ale acestor două sexe: abilităţile de relaţionare ale femeii şi capacitatea de acţiune/de atingere a scopurilor la bărbaţi.

Părinte/copil: Extinderea naturală a relaţiei de bază dintre bărbat şi femeie

Această grupare este “naturală” deoarece copiii sunt rezultatul natural al unirii sociale/sexuale dintre un bărbat şi o femeie (prin căsătorie). De-a lungul Bibliei, Dumnezeu încurajează funcţia reproductivă a întregii creaţii, şi în special a omului, începâd chiar cu prima binecuvântare/poruncă. “Creşteţi şi înmulţiţi-vă” (Geneza 1:22, 28). Plus la aceasta, El deseori face referinţă la copii ca la o binecuvântare: Iată, fiii, sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei…(Psalmul 127:3-5).Nevastă-ta este ca o viţă roditoare înlăuntrul casei tale, copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale. Aşa este binecuvântat omul care se teme de Domnul (Psalmul 128:3-4). Capacitatea de a naşte şi creşte copii este parte a modelului fizic şi psihologic al bărbatului şi femeii. Dumnezeu confirmă abilitatea înnăscută şi predispunerea unui părinte de a îngriji de propriul copil biologic: Poate o femeie să uite copilul pe care îl alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi eu nu te voi uita cu nici un chip (Isaia 49:15).  Cine este omul acela dintre voi, care, dacă îi cere fiul său o pâine să îi dea o piatră? Sau dacă îi cere un peşte, să-i dea un şarpe? (Matei 7:9-10). În timp ce atrage atenţie asupra modurilor diferite de îngrijire pe care o mamă şi un tată le oferă, Dumnezeu recunoaşte statutul şi importanţa egală a fiecărui părinte. Atât în Vechiul, cît şi în Noul Testament, când vorbeşte despre părinţi, El foloseşte îmbinarea “tată şi mamă” mult mai des decât “părinţi.” Copiii oamenilor se nasc foarte neajutoraţi în comparaţie cu alte specii: este nevoie de cel puţin 3 ani pentru ca un copil să devină cît de cît independent de părinţii săi. Astfel părinţii umani au la dispoziţie un interval de timp mai mare pentru a-şi educa şi influienţa copiii. Dumnezeu descrie această stare de neajutorare a fiinţelor umane folosind termenul “orfan de tată”, o referinţă generală la pericolul de a fi orfan, fără un părinte/protector/îngrijitor. Vechiul Testament dă legi specifice pentru îngrijirea şi protecţia acestei categorii de copii şi a făcut din ele o datorie morală a naţiunii evreieşti. Dumnezeu însuşi se identifică ca fiind sursa lor principală şi credincioasă de protecţie: “ El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu care locuieşte în locaşul lui cel sfânt” (Psalmul 68:5). Un copil învaţă multe abilităţi sociale şi de supravieţuire atunci când este parte a comunităţii umane. Copilul este învăţat de părinţi, dar şi mai multe învaţă urmărind cum doi părinţi diferiţi interacţionează în modalităţi complexe. Unele dintre cele mai importante abilităţi pe care un copil le învaţă de la mama şi tata, prin atitudinile şi capacităţile lor diferite, sunt:  Împărţirea sarcinilor casnice,  sprijinul reciproc.  lipsa de egoism,  administrarea bunurilor,  simţul responsabilităţii,  devotament,  auto-control,  purtarea de grijă. (traducerea Natalia Boicu)

Sursa: www.moldovacrestina.net

Către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

Alianța pentru Salvarea Famillilor din Moldova este o organizaţie de advocacy a valorilor familiei şi vieţii, bazate pe morala creştină. Din acest considerent, intervenim de fiecare dată când instituția familiei este atacată și rugăm Ministerul să ia atitudine față de astfel de atacuri.

În ultima perioadă atacurile la adresa instituției familiei sunt abundente și considerăm că trebuie să luăm atitudine cât mai urgent, atât societatea civilă, cât și autoritățile publice.

Recent, s-a anunțat că unele agenții din Moldova sunt gata să organizeze ceremonii, similare celor de nuntă, pentru divorț. Suntem îngrijorați de inițiativa de presta asemenea servicii în Republica Moldova, pentru că o considerăm o formă de încurajare a divorțului. Activitatea economică care contravine moralității publice, care dăunează societății și interesului ei ar trebui interzisă neîntârziat. Art.110 al Codului Civil al Republicii Moldova prevede că societatea comercială poate fi declarată nulă atunci când obiectul ei este ilicit sau contrar ordinii publice.

De aceea, rugăm insistent ca Ministerul Muncii, Protecției Sociale să intervină cu cerințele necesare către Ministerul Justiției, cu argumentele statistice și juridice necesare.

Divorțul este unul din factorii care influențează foarte mult procesul mișcării naturale a populației. Astfel, potrivit statisticilor disponibile în RM, oferite de către Biroul Național de Statistică, sporul natural al populației este negativ, și se menține aproximativ în jurul cifrei de -3000, dar a atins și cifra de -5000. Divorțul și căsătoria au un raport de 1:2, așa cum jumătate din căsătoriile încheiate, anual se desfac. Pentru anul 2010, spre exemplu numărul căsătoriilor încheiate au fost de 26483, iar numărul divorțurilor a constituit 11504.

Cunoaștem că familia are mai multe funcții sociale și biologice. Funcția biologică este cea de reproducție umană, cele sociale sunt funcția de socializare, economică, politică, juridică, religioasă. Toate acestea îi conferă familiei dreptul de a fi numită celula de bază a societății.

Articolul 2, alin. (1) al Codului Familiei prevede că “Familia și relațiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de stat.” De aceea, solicităm ca statul să intervină, inclusiv prin intermediul organelor sale centrale de specialitate și să asigure instituției familiei protecția prevăzută și garantată prin lege.

Alianța pentru Salvarea Famillilor din Moldova este deschisă pentru colaborare în vederea stopării unor astfel de atacuri împotriva instituției familiei și este gata să acorde susținerea necesară în acest sens.

Cu speranța că se va lua atitudine față de problema prezentată și că instituția familiei va fi protejată la justa ei valoare, nu doar declarativ prin lege, dar și real, prin acțiuni concrete din partea autorităților competente și responsabile.

Cu respect,

Alianța pentru Salvarea Famillilor din Moldova.

Un articol de Michael Foust preluat de la Agenţia Baptist Press, Nashville, Tennessee, SUA. Traducere - Horia Nedelciuc

25 octombrie 2011

Un studiu important desfăşurat timp de şapte ani care a fost publicat într-un jurnal de masă pune sub semnul întrebării noţiunea seculară ce afirmă că homosexualii şi lesbienele nu-şi pot schimba orientarea sexuală.

Studiul de durată a urmărit 61 de subiecţi pe o perioadă între şase şi şapte ani şi a constatat, că 23 la sută din ei au declarat, că au realizat cu succes conversia de la o orientare homosexuală la una heterosexuală, iar alţi 30 la sută au declarat, că au atins o stare de castitate stabilă în comportament, în mod semnificativ ne mai identificându-se ca fiind de orientare gay. Douăzeci la sută dintre subiecţi au renunţat la efortul transformării şi au îmbrăţişat în continuare o identitate gay.

Acest studiu este considerat a fi primul de acest gen, adică unul care a monitorizat nişte persoane pe durata mai multor ani şi a monitorizat succesul sau eşecul lor. Studiul a monitorizat subiecţi care au luat parte în mod voluntar la lucrarea creştină Exodus International, cea mai mare slujire la nivel naţional în SUA dedicată exclusiv ajutorării homosexualilor.

Rezultatele parţiale ale studiului au fost emise în 2007 şi 2009, iar acum sunt publicate într-o revistă de specialitate. Astfel, autorii speră că această publicaţie îi va da mai multă credibilitate în faţa criticilor. Studiul este publicat în Jurnalul despre Sex şi Terapie Conjugală, volumul 37.

„Rezultatele pe care le-am obţinut în studiul nostru sugerează că schimbarea cu siguranţă nu este imposibilă, şi probabil nu este ceva nemaiîntâlnit” a declarat Stanton L. Jones, coautorul studiului, psiholog la Colegiul Wheaton, pentru Baptist Press. „Aceasta nu înseamnă că schimbarea este uşoară. Noi credem, că aceste rezultate trebuie să fie luate în considerare drept o modalitate de a respecta libertatea religioasa a indivizilor.”

Baptist Press a relatat despre concluziile anterioare, din 2007 şi 2009. Faptul că studiul a fost publicat într-un jurnal de specialitate este un lucru semnificativ, a declarat Jones.

„Aceasta înseamnă că metoda corespunde cerinţelor necesare unei lucrări ştiinţifice demnă de a fi luată în serios”, a spus Jones. „Criticii încă mai resping studiul. Ei spun:  „Ei bine, e doar un singur studiu” sau susţin, că nu a fost evaluat un eşantion suficient de mare. Dar cred că studiul reprezintă o provocare semnificativă pentru opiniile dominante referitor la acest subiect, mai ales dat fiind faptul că principalele organizaţii de sănătate mintală spun în voci alternante, că schimbarea de orientare sexuală este fie imposibilă, fie că schimbările de orientare sexuală sunt foarte puţin probabile.”

O declaraţie de pe site-ul Asociaţiei Americane de Psihiatrie (AAP) susţine că promovarea terapiei de schimbare, „contribuie la crearea unui climat negativ pentru persoanele lesbiene, gay şi bisexuale”.

„Toate organizaţiile naţionale importante de sănătate mintala au exprimat oficial îngrijorarea cu privire la terapiile care promovează modificarea orientării sexuale”, spune declaraţia AAP. „Până în prezent, nu a existat nici o cercetare ştiinţifică adecvată care demonstrează că terapia menită să schimbe orientarea sexuală … este inofensivă sau eficientă.”

Schimbarea atitudinilor la acest subiect nu este uşoară, a spus Jones. Povestiri despre oameni gay care au încercat, dar nu s-au schimbat, tind să atragă mai multă atenţie din partea mass-media, a spus el. De asemenea, a menţionat el, problema a devenit una de ordin politic. Atunci când procurorul general Eric Holder a anunţat în februarie că Departamentul de Justiţie nu va mai apăra Legea Protecţiei Căsătoriei, o parte a raţionamentului lui Holder s-a bazat pe faptul că există „un consens ştiinţific în creştere…, că orientarea sexuală este o caracteristică care nu poate fi schimbată.” Studiul realizat de Jones şi coautorul său Mark A. Yarhouse de la Universitatea Regent atentează în mod direct asupra acestui argument. „A admite că studiul este valabil înseamnă a ridica problema … schimbării politicilor [publice]”, a spus Jones. Studiul nu examinează de ce unii oameni au mai mult succes în schimbarea orientării lor decât alţii. „Nu putem răspunde la aceasta”, a spus Jones.

Unii critici spun că studiul a fost deficitar, deoarece nu a înregistrat răspunsurile fizice ale subiecţilor la stimuli sexuali. În unele cercuri ştiinţifice, aceasta se face prin plasarea în faţa subiecţilor a unor imagini pornografice, şi fie se monitorizează răspunsul fizic, fie se monitorizează răspunsul creierului faţă de acest stimulent. Dar un astfel de test, a spus Jones, ar fi fost împotriva a ceea ce se străduieşte să obţină Exodul – puritatea sexuală atât în ​​gândire, cât şi în practică.

„Creştinii şi alţii care caută schimbarea bazată pe un cod moral nu privesc la aceasta ca la un experiment inocent”, a spus Jones. „… Oamenii care sunt în curs de schimbare, nu doresc să se expună la pornografie homosexuală ca la o metodă prin care s-ar determina, dacă aceştia s-au schimbat sau nu.”

Jones şi Yarhouse sunt precauţi în ce priveşte previziunea unei rate de succes bazate pe studiul lor. De exemplu, spun ei, ar fi greşit să afirmăm, că 23 la sută din oameni îşi pot schimba orientarea lor, doar pentru că la 23 la sută din oamenii din cadrul acestui studiu le-a reuşit asta. Cu toate acestea, spun ei, studiul arată că schimbarea este posibilă.

„Ştiu persoane care au fost căsătorite de 20-30 de ani după părăsirea comunităţii homosexualilor”, a spus Jones. „Afirmaţia, că nimeni nu s-a schimbat niciodată, nu este justificată nici de studiul nostru, nici de alte cazuri semnificative existente.”

—–
Michael Foust este editor asociat al Baptist Press. Aflaţi mai multe despre studiul respectiv la ExGayStudy.org.

Puteti citi întreg studiul la http://www.tandf.co.uk/journals/authors/usmtauth.as.

În perioada lunilor mai–octombrie 2011, Centrul pentru combaterea traficului de persoane al Departamentului de poliție al Ministerului Afacerilor Interne în colaborare cu Secţia de combatere a traficului de fiinţe umane a Procuraturii Generale şi Direcţia municipală Chişinău a Serviciului de informaţie şi securitate au continuat documentarea filierelor de pedofili, specializate în recrutarea şi exploatarea sexuală a minorilor originali din Moldova.

Astfel, în procesul investigaţiilor au fost identificaţi 4 persoane suspectate de pedofelie, cetăţeni ai Republicii Moldova, cu vârste cuprinse între 24 şi 50 de ani. Conform probelor acumulate de oamenii legii, membrii filierei erau bine organizaţi, având roluri clar distribuite între ei.

Pentru a satisface poftele sexuale ale benificiarilor, suspecții recrutau minori de sex masculin, cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani. Pe parcursul perioadei 2010-2011 au fost documentaţi şi reţinuţi 9 bărbați cu astfel de orientație sexuală, printre care cetăţeni ai Italiei, Norvegiei şi Greciei. În prezent, un membru al filierei, de origine greacă, este anunţat în urmărire internaţională.

În scopul promovării serviciilor de turism sexual, membrii grupării au creat în Internet o pagină web, pe care au plasat profilurile unui grup de băieţi minori, originari din R. Moldova.

Prin intermediul acestui site, persoanele cu orientare sexuală netradiţională selectau potenţialele victime (minori), apoi la sosirea în R. Moldova întreţineu relaţii sexuale cu aceştia, efectuând şi diferite sesiuni foto-pornografice.

Din cauza pericolului social sporit, faţă de generaţia în creştere, persoanele respective sunt cercetate în stare de arest. Acștia sunt cercetați penal conform prevederilor art 206, Cod penal al RM – „Traficul de copii”. Dacă vor fi vinovaţi, aceştia riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare (Sursa: http://www.mai.md/content/10257)

Cazurile de pedofilie cu caracter homosexual sunt într-o creştere alarmantă în ţara noastră, iar proiectul de lege anti-discriminare discutat astăzi pe larg în societatea moldovenească presupune oferirea accesului profesorilor şi educatorilor homosexuali în şcolile şi grădiniţele Republicii Moldova. Dacă legea va fi adoptată în redacţia actuală, oare nu riscăm să avem tot mai multe cazuri de acest fel pe viitor? În cadrul ultimei sale vizite în Moldova, sociologul american Paul Cameron, a dezvăluit nişte concluzii de-a dreptul şocante în urma investigaţiilor ştiinţifice realizate de Institutul său de Cercetare a Familiei, potrivit cărora homosexualii molestează de 14 ori mai mulţi copii decât heterosexualii. Faceţi concluzii…

De ziua rugăciunii pentru copiii orfani, care a avut loc în data de 6 Noiembrie curent, preşedintele Centrului de Reabilitare pentru copiii străzii “Республика Пилигрим” (Ukraina), pastorul Ghennadii Mohnenko, a prezentat public proiectul său de călătorie în jurul lumii cu participarea foştilor aurolaci. Cu sloganul “Lumea fără orfani”, Ghennadii Mohnenko împreună cu cei peste 30 de copii adoptivi ai săi, dar şi cu copiii din cadrul Centrului “Республика Пилигрим” intenţionează să efectueze un tur pe biciclete în jurul lumii.

Potrivit pastorului scopul proiectului este motivarea oamenilor la adopţie şi educarea copiilor în familie, distrugerea miturilor negative despre adopţie, precum şi căutarea de noi parteneri în susţinerea activităţii Fondului de Caritate “Piligrim”. În cadrul turului, participanţii vor vizita sute de biserici unde vor motiva pe creştini să înfieze copiii rămaşi în afara grijei părinteşti. Conform calculelor organizatorilor, turul va dura în jur de 4-5 ani.

Amintim că sub egida Alianţei “Ukraina fără orfani”, copiii adoptivi împreună cu părinţii lor au efectuat în vara anului 2011 un tur naţional pe bicilete de mii de kilometri prin toată Ukraina, motivând pe ukraineni să ia în casele lor copiii orfani din internate.

Mai multe detalii găsiţi aici: http://republicpilgrim.org/

Sursa: www.marianvitalie.eu